miercuri, 14 mai 2008

Dupa TeaM’Saga potopul

Dar inainte de TeaM’Saga, alte 12 echipe ce si-au prezentat campaniile in cadrul prezentarilor publice din cadrul Olimpiadelor Comunicarii.

De data aceasta, putem spune ca incursiunea noastra s-a derulat fara incidente. Desi Andreea ne sunase deja de doua ori pe drum, desi trenul a ajuns cu o ora mai tarziu si ne-a stricat socotelile noi ne-am incadrat perfect si am ajuns la timp la Casa poporului.

Concurenta astepta cuminte sa o jurizam. Nu atat noi, cat juriul propriu-zis, dar a fost un exercitiu placut :P Dupa ce ne-am salutat prietenii de prin alte echipe si am concluzionat ca suntem cu totii pregatiti sa dam ce avem mai bun am patruns buluc in sala Nicolae Iorga.

Fara prea multe formalitati au inceput si prezentarile campaniilor. Au dat startul cei de la 5 Viteze cu ceea ce au realizat ei pentru Biz. Inca de cand am aflat de posibilitatea ca Biz sa ne fie client am considerat ca ar fi un challenge destul de mare pentru echipa care il va extrage dar care ar putea da nastere unei campanii foarte frumoase. La fel spuneam atunci si despre Campaign si Sprite (desi Paula zicea ca ar fi facut si singura campania). Ni se pare ca cei de la 5 viteze nu au profitat de ocazia oferita de aceasta provocare. Prezentare mai mult decat anosta, n-am reusit sa distingem strategia (daca exista una), iar idei creative... daca erau noi nu le-am retinut. Intentia noastra nu e sa fim rautaciosi, dar totusi vorbim despre olimpiadele Comunicarii...

Advice nu s-au temut sa socheze cu campania lor pentru Sprite. Au facut din „icstrimer” un pseudo-obsedat sexual care nu mai stie, nu mai vede, nu mai vrea sa auda decat de placa sa. Ca sa nu citam si alte activitati ce le imparte cu aceasta :P No comment

Advisor au avut brief sa se adreseze copilandrilor. Au facut-o mai ales prin event-uri. Eventuri ce exploatau problema prieteniei. Si care te incitau sa traiesti fiecare clipa. Nu am prea fost de acord cu ideea tonomatului de prieteni, dar se prea poate sa prinda la emos. :)

Brutaria au lucrat pentru Campaign. Nu stiu daca din brief li se cerea sa se axeze pe provincie sau a fost alegerea lor, dar ideea e foarte buna. Si mesajele erau ok, dar nu stiu daca au ales cele mai potrivite canale pentru a ajunge la target. Per ansamblu, o prezentare reusita.

Eram nerabdatori sa vedem ce propun Fivies pentru Coke Live Festival, mai ales ca si noi lucrasem pe un brief asemanator anul trecut la PR. Ne-a placut insight-ul de la care au pornit, dar am avut senzatia ca nu au mers pana la capat cu el. Cred ca puteau sa profite mai mult de pe urma lui...

Greenhorns. The Money Channel. Una dintre cele mai tari campanii. Desi n-am reusit sa disting toate executiile din cauza luminii au facut o treaba foarte buna. In mod deosebit mi-a placut ideea inserarii unei radiografii propriu-zise in reviste. Unele dintre executii mi s-au parut putin prea indraznete pentru targetul avut in vedere, dar colegii ma contrazic asa ca tac :P Bravo! (bravo Greenhorns, nu colegii)

P.I.M.P. my Ad pentru Orangina. Nu stiu daca a fost o senzatie sau ei chiar nu au mers pana la capat. Aveam impresia ca s-au oprit undeva la mijoc. 2 clipuri misto, niste idei de BTL si atat. Ma intreb de ce nu au mers mai departe cu ceea ce au inceput. Mi-e neclar si raportul modernitate - istorie, desi eu au explicat ceva. Aveam noi emotii...

Panda au lucrat pentru ABN Amro si au facut o treaba al naibii de buna. De la stencils la evenimente toate pareau foarte ok. Dar nu mi-a placut deloc ideea cu paintball cu purcei! Si apoi mai ziceau intr-un spot ca purceii sunt relaxati dupa partida aia... Asta nu. Dar in rest ...no comment.

Praf de pusca
au prezentat cateva idei pe neconventional. Mi-au placut toate, indeosebi cea cu scarile de la metrou. Nu stiu exact ce le cerea brieful, dar mi-ar fi placut sa vad ideile putin mai inchegate, eventual declinate si pe canale conventionale. Mi-a placut mult si gandul strategic de la care au pornit...

Despre Rubik nu pot sa vorbesc pentru ca in timp ce echipa lor vorbea pe scena, noi stateam pe scaunele condamnatilor ce urmau sa urce la ghilotina. Incercam sa ne stapanim emotiile si eu imi tot repetam ca de data asta voi cobori pe unde trebuie de pe scena.

ADfever si Activia. Hmm. Mi-a placut prezentarea, mai putin intepaturile dintre Alex si Cosmin :) In ceea ce priveste campania, nu stiu cum sa incep. Spuneau ca pozitioneaza Activia ca desert pentru a scapa de "eticheta" de medicament. dar pana la urma au facut destul de des aluzii la proprietatile de medicament ale iaurtului. In plus, iaurt desert nu e ceva atat de nou...

John O'Grout si Realitatea TV. Aveam asteptari mari. Colegii mei nu inteleg de ce tot repet asta, dara sa este. Poate pentru ca anul trecut le urmaream blogul si-mi placea ce gaseam acolo. poate pentru ca ma asteptam la niste executii deosebite. Poate pentru ca anul trecut pentru ei s-a terminat cu scandal si ma asteptam ca anul asta sa-si ia revansa ca la carte... Ideea e ca am cam fost dezamagita. Nu au avut o prezentare deloc rea. Nici campania nu a fost rea, doar ca era destul de nerealista... In plus, nimic vizual. Doar un prim slide cu numele echipei!

Despre prestatia TeaM'Saga nu mai vorbim. Ii lasam pe altii sa faca asta... ;)

Adelina si Carina

17 comentarii:

Anonim spunea...

Se scrie John o'Groat :)

Anonim spunea...

da..idei bune folosite de echipe... idei care nu au fost duse pana la capat :D trebuie sa retii ca unele au fost idei originale, nu ca la altii (stiti prea bine despre cine vorbesc) copiate..:D da..este vb despre voi..daca nu va simtiti! chiar nu intelegi ca e doar un joc frumos din care toata lumea are ceva de castigat!
mai bine iti dai parerea la pronosticuri:)) in loc sa te pui in locul juriului.inteleg ca iti place sa vb..dar incearca sa vb si BINE!!.fara suparare, gusturile nu se discuta:))

Carina spunea...

Adrian, scuze :) Vom corecta

Carina spunea...

Anonim,

1. Apreciez ca iti "sustii" opiniile. Pana una alta noi ne-am asumat ce am scris aici. Sunt parerile noastre. Asa am vazut noi campaniile. Asta nu inseamna nimic. Am spus de mai multe ori ca e foarte probabil sa fim subiectivi. Nu pretindem ca avem dreptate.

2. Idei copiate? Poate vrei sa ne explici la ce te referi...

Anonim spunea...

De ce nu iti lasi numele? Eu as vrea sa stiu acum daca esti acelasi Anonim care s-a legat de campania pentru preselectii "Ne straduim mai mult".
Chiar n-ar srica sa ne lasi un nume cand comentezi...fie el si fictiv. :D

Anonim spunea...

copiata in sensul ca ideea asta de..a lua pe cineva, Andrei, in cazul vostru..si de a face aceasta persoana sa vb in locul firmei a fost folosita si rasfolosita..ca simte, ca face..bla bla..rasuflata:))dar in fine, ramaneti la parerile voastre ca sunteti originali.daca tot sustineti ca faceti cercetari peste cercetari, interesati-va de ce campanii au mai fost facute si in tara si in strainatate, ca nu vii cu nimic nou daca a mai fost folosita. pot sa ma leg si de alte echipe, dar nu o fac pentru ca ei macar au bunul simt sa nu isi dea cu parerea intr-un mod asa de gratuit cum faceti voi:Dvedem la premiere ce se intampla, pana atunci tin pumnii cu echipele mele favorite. pana atunci, multa bafta si spor si incercati sa invatati din greseli.aveti potential, dar gura cam mare
semnat ZK

Carina spunea...

Draga anonimule, alias ZK

N-am sustinut ca suntem originali. N-am spus despre nici o alta echipa ca nu ar fi originala. Nu cred ca folosirea unei tactici care s-a mai folosit inseamna ca ai copiat. Nu am zis ca am fi originali prin folosirea unui personaj. Ba dimpotriva. Am ales varianta asta pentru a personaliza meajul.

Nu cred ca a-ti exprima o opinie inseamna a avea gura mare. Fir-ar sa fie... doar nu o sa ma cenzurez :) Campania noastra e departe de a fi perfecta si stim asta. Chiar noi am identificat cateva elemente... Dar voiam sa analizam si ce au facut ceilalti. Sunt multe idei la care nu m-as fi gandit si pe care le-am apreciat... Daca citsti cu atentie articolul vei identifica multe aspecte pe care le-am apreciat la celelalte echipe. Cred ca fiecare a avut cate ceva ce ne-a placut.

P.S. Raman la ideea mea ca e o lasitate sa te ascunzi in spatele unor initiale... Dar na, unii nu au curaj sa-si asume ceea ce spun. Cel putin de asta nu ne poti acuza.

Bafta echipelor tale favorite ;)

Anonim spunea...

Felicitari, ati fost echipa mea preferata, cred ca ati avut un insight foarte bun, plus multa emotie, chiar mi-a placut cel mai mult campania voastra. Sper ca la anul sa trageti voi Biz-ul ;)
Sau sa va mutati la Bucuresti si sa lucrati pentru Biz for real :)

Anonim spunea...

Sau la noi!!
Va iubim!

Anonim spunea...

buna!
am citit ce ati postat pe alte bloguri si nu mi se pare corect ce afirmatii faceti. noi nu am facut nici un fel de comentarii pentru ca nu sunt in masura de a le face.
problema e ca si noi am muncit la fel de mult cat ati muncit si voi , dar nu am precizat lumii.
in legatura cu target ul prea tanar la Sprite, nu am exagerat in nici un fel, din contra, din feed back ul primit de la juriu rezulta ca trebuia sa avasam faza pana la un act in sine. am ramas si noi uimiti cand am auzit asta.
apoi, va rog sa va uitati la un extremer care se da in fiecare zi cu placa sau bmx ul, care se loveste, are mana rupta, este nebarbierit, este murdar, iar singura lui alinare este pasiunea pentru placa/bmx. pe el il intereseaza ce desen sa isi puna pe placa, ce rulmenti sa foloseasca pentru roti, ce spite de marca sa isi puna la bike, ce ghidon sa isi achizitioneze. eu nu am vazut un extremer care sa poarte floricele, sa fie imbracati in roz etc. de aceea campania noastra cu tenta ironica a fost atat de plina de secvente sexuale.
a fost ironie si atata tot!
bafta in continuare!

Carina spunea...

Adina (Biz), multumim mult :)

Carina spunea...

Diana (Advice),

M-am cam plictisit sa justific mereu faptul ca n-am facut decat sa exprimam o opinie. Argumentata. Nu noi am fost juriul. Nu noi am dat note si premii. Dar ne-am permis sa scriem cum vedem noi prezentarile celorlalte echipe.
Asa am perceput noi campania voastra: mult prea indrazneata. E normal sa nu fiti de acord din moment ce ati lucrat la ea. Nici nu e nevoie.

Dar nu ne cereti sa ne cenzuram atata timp cat nu jignim pe nimeni. Intamplator, noi suntem fani ai platformei de comunicare Sprite. Unii dintre noi isi doreau sa lucram pt Sprite la OC, desi era o mega provocare. Sunt de acord ca tinerii din target pot fi mai atrasi de o placa/bmx.

“Ii intereseaza ce desen sa isi puna pe placa, ce rulmenti sa foloseasca pentru roti, ce spite de marca sa isi puna la bike, ce ghidon sa isi achizitioneze” Total de accord. Dar de aici pana la a si-o pune cu palca e cale lunga… Nu stiu ce tanar de 16 ani s-ar regasi in personajul vostru… Parerea mea. Proprie si personala…

Carina spunea...

Inca o precizare:

Diana, chiar ne-ar face placere sa-ti spui parerea despre campania noastra..cu bune si rele. Si chiar am aprecia mai mult criticile pentru ca vrem sa stim cum au perceput oamenii munca noastra. Doar asa putem spune ca am invatat ceva din experienta asta!

Anonim spunea...

best comment, no comment...asta ar fi ok sa zic...totusi nu am inteles executiile, si acel afis pe autostrada e mult prea incarcat de scris, avand in vdr ca treci cu masina in 2 secunde pe langa, faza cu andrei e cam luata de mult timp...dacia stie cum e sa fii suporter! de unde stie? cum stie?...in fine...voi ati cerut parerea mea....juriul a decis...tocmai de aceea nu am postat nimic pe blog ul nostru cu referire la celelalte echipe, deoarece perceperea fiecaruia e in contradictie cu cat efort au depus echipele.
nu imi pare rau ca am participat si v-am cunoascut!
bafta!
o saptamana frumoasa!
sper sa ne vdm si la anul la olimpiade!

Anonim spunea...

Mi se pare ca toata commenturile pleaca de la ideea ca noi ne-am dat cu parerea gandind ceva de genul - "Am prezentat ceva genail. Acum hai sa-i criticam pe restul.". Ni-as dori sa se inteleaga ca nu e asa. Poti avea o opinie chiar daca tu insuti esti departe de a fi perfect si constientizezi asta. Toti facem asta in diverse contexte si in general se dovedeste constructiv. De ce ar fi alta regula pentru Olimpiade?

Anonim spunea...

mai copii, bravo ca ati castigat si foarte frumos ca va exprimati opiniile. dar la fel de importat ca ideile pe care le expui este si modul in care o faci. voi ati avut un aer foarte superior si e normal sa starniti reactii adverse. sincer, nici mie nu mi-a placut modul in care ati comentat si nu sunt implicat in niciun fel.

Carina spunea...

Bogdan, scopul nostru chiar nu era sa vorbim pe un ton superior. Ne plictiseam pe tren si am inceput un joc, acela de a evalua celelalte campanii. Am admirat ce ne-a placut si am spus ce nu ni se parea ca se potriveste.

Daca am suparat pe cineva cu "analiza" noastra nu ne ramane decat sa ne cerem scuze.