Olimpiadele Comunicarii 2008 - the end

Pe scurt:
Locul II - advertising
Cea mai buna cronica foto - TeaM'Saga
Cel mai promovat blog si Cea mai buna analiza a unei campanii de comunciare - Paula

De fapt emotii, oboseala, oameni vechi si noi, ore nedormite, bucurie...

Am plecat din Timisoara vineri dimineata pe la 6, dupa cateva ore de somn. inainte de a pleca a trebuit sa mai lucram pentru alte proiecte pe care le avem in derulare. Am ajuns pe la 14 si ceva, am umblat prin magazine, ne-am ratacit de cateva pe la metrou din cauza oboselii, iar pe la 18 eram la Casa Poporului. Motto-ul zilei: Casa Poporului nu e acasa. Am meditat mult la asta. Daca e Casa Poporului , iar noi facem parte din popor, atunci e si casa noastra. Poate trebuia sa ne cazam acolo... sau nu. Dar mai bine trec peste aceste ganduri profunde...

Ne-am bucurat de premiile de la bloguri, dar gandul nostru era la proba de advertising. In timp ce fetele voiau sa se anunte cat mai repede rezultatele, eu preferam sa se prelungeasca mai mult. Stiam ca dupa ce voi afla nu ma voi mai putea concentra la nimic, indiferent daca luam ceva sau nu. Cand a inceput sa vorbeasca Adrian Botan aveam deja niste emotii teribile. Nu am inteles de ce Brutaria nu a primit niciun premiu din moment ce juriului chiar i-a placut ce au facut. Anul trecut s-a facut exceptie prin faptul ca nu au dat niciun premiu. Ce era asa deplasat ca acum sa dea un premiu in plus?

Ne-am bucurat cand am aflat ca am luat locul II. Atat de mult incat nu stiu exact ce am facut in minutele alea. Tot ce tin minte e ca eram mereu cu telefonul in mana incercand sa tin legatura cu Vlad si Alexandra, care nu au reusit sa vina cu noi la Bucuresti. Dupa terminarea festivitatii am vorbit cu multa lume dupa care am plecat cu baietii de la Greenhorns spre Club Spice...

Nu stiu daca a fost o idee foarte buna sa ramanem la party. Am fi avut un tren pe la miezul noptii, dar am preferat sa plecam cu cel de a doua zi dimineata pe la 6. Asta insemna multe ore de nesomn, dupa cateva zile si nopti nedormite. Pana la urma a fost bine: cum am urcat in tren am pus capul jos si am dormit. Nu mult, nu in conditii grozave, dar nu mai conta. Am ajuns acasa si am inceput sa ne gandim intens la ce urmeaza...

Carina