Noi si interviul! :)

Ce senzatie faina e de fiecare data cand treci de un obstacol, cand reusesti sa rezolvi o problema, cand in sfarsit ai linistea ca totul s-a terminat…cu bine. Asa si noi acum, dupa aflarea rezultatului.

Dar ce de emotii aveam inaintea interviului…si ce de intrebari ne tot treceau prin cap: oare cum vor reactiona la poze? Oare vor deschide cutia de “bomboane”? Si daca n-o vor deschide? Dar oare vor aprecia? Si cate si mai cate astfel de intrebari…si tot in asteptarea marelui moment ne mai dadeam coate intrebandu-ne: echipa aia de unde o fi? Oare ce fel de materiale au? Si asa ne-am petrecut noi timpul asteptand sa fim chemate la interviu…

Si iata c-a venit si el (momentul interviului)…cu mari emotii am pasit in camera plina de scaune si cu 8 ochi atintiti spre noi…eu si Ale tineam de afis…afis ce parca se transformase in valurile marii de la tremuratul mainilor noastre provocat de emotii…in partea de sus de care tineam eu se si incretise putin :).

Terminasem prezentarea si asteptam intrebari…consideram c-ar fi un semn bun…dar mare ne-a fost usurarea cand ni s-a spus ca nu e cazul sa ni se puna intrebari deoarece a fost o prezentare buna…si iesim fericite din sala…topaim si fugim pe coridor cand, dintr-o data, auzim un “zbainggg”…era capul Paulei lipit de un perete…nu stiu ce cauta peretele ala acolo…sau ce caula Paula in el…dar deh…ce face fericirea din om… :) Si cum nu se putea sa ramanem la stadiul de “fericire”, au urmat alte si alte intrebari…chiar le-a placut? Oare prin “a fost o prezentare buna” s-a vrut doar o calmare a noastra?...o liniste sufleteasca?:) sau chiar era o remarca “pe bune”? Aaa…iar acel “fain” de la sfarsit avea oare acea incarcatura la care speram noi?...

Nu cred ca are rost sa mai mentionez ca pe drumul de intoarcere toate aceste intrebari se repetau la nesfarsit…bietul nenea (nimerisem cu un domn in compartiment)…cred ca i-am facut capul calendar...: ”Avem sanse sa ne calificam? Avem… Mda… Mi-a placut cum au reactionat la struguri…Dah…si la Speedy Cica… Da.. si junk SPA-ul mi s-a parut ca a atras atentia…Asa-i… Of, dar am uitat de comunicarea virala…Dah…fir-ar… Si de imn… OFFF… Dar era in formular… Mda… Si totusi cred ca avem sanse sa ne calificam. Voi ce credeti? DAAA! (speram!)”...si cam asa l-am determinat pe saracu’ om sa se mute pentru o vreme din compartimentul nostru… dar ce dragut a fost cand ajunsese trenul in gara (si el cobora tot in Timisoara): “Va doresc sa va calificati si mult succes!” :) …ce sa mai zica omu’?!

Si ce sa mai zicem noi… ca am ramas toate fara cuvinte la aflarea vestii ca suntem in finala… no comment! :) :) :) :) :)

Laura




[Olimpiadele comunicarii]